Imi aduc aminte, cand te vedeam, tipam si fugeam spre tine.. Miercuri.. nu te mai vazusem de atata timp incat aproape imi dadusera lacrimile. Candva te vedeam aproape in fiecare zi, acum imi pare ca te schimbi de fiecare data.
Imi aduc aminte, cand te.ai gripat, am fugit dupa tusin forte cum n.am fugit toata viata. Nu l.am gsit. Dar am gasit altul. Si am vazut The Gruge. Si putin din Zeitgeist. Asta se intampla acum cateva saptamani. Asa imi amintesc. Am mai barfit putin despre G. si ti.am rebotezat pisica. De la geamul tau se vede ‘Base’.
Imi e dor de tine.Si n-au trecut decat o luna si doua saptamani.
write – wrote – written
as scrie.
as scrie ceva.
as scrie ceva care sa dea de gandit.
as scrie ceva care sa dea de gandit si sa scoata zambete.
as scrie ceva care sa dea de gandit, sa scoata zambete si sa ma faca sa recitesc cu placere.
as scrie ceva care sa dea de gandit, sa scoata zambete, sa ma faca sa recitesc cu placere si sa emane spirit de bunadispozitie, de soare senin, de apa clara si limpede, de nisip aurit.
as scrie ceva care sa dea de gandit, sa scoata zambete, sa ma faca sa recitesc cu placere, sa emane spirit de bunadispozitie, de soare senin, de apa clara si limpede, de nisip aurit si sa nu aiba legatura cu ‘teoriile integrarii europene’.
as scrie ceva care sa dea de gandit, sa scoata zambete, sa ma faca sa recitesc cu placere, sa emane spirit de bunadispozitie, de soare senin, de apa clara si limpede, de nisip aurit, sa nu aiba legatura cu ‘teoriile integrarii europene’ si sa fie real.
as scrie ceva care sa dea de gandit, sa scoata zambete, sa ma faca sa recitesc cu placere, sa emane spirit de bunadispozitie, de soare senin, de apa clara si limpede, de nisip aurit, sa nu aiba legatura cu ‘teoriile integrarii europene’ si sa fie real si colorat.
nu stiu de ce…
dar am impresia ca nu mai esti la fel…
te-ai pierdut asa cum s-au pierdut sperantele cladite in vara.
si-mi dai mesaje.esti ca intr-un joc fara sfarsit.
un fel de “x si 0″,dar care n-are un castigator…
si tot sper ca o sa se termine.dar tu nu vrei.
stii ca daca se termina ma pierzi.
si ma intreb:oare cum va fi cand va ramane doar o casuta?
si,dupa privirea ta,te intrebi acelasi lucru
si s-a terminat!mai e doar o casuta!!!una!
si eu imi desenez “x-ul”…si s-a termiant.
am castigat.si ce se va intampla acum?
vei pleca.iti vei strange lucrurile.vei merge acasa.vei zambi,stiind ca maine vei fi aici,ca si azi.
si ne vom impaca.doar pentru ca mie imi plac inceputurile.iar tu stii asta.
e ca un alt joc.ne impacam,iar apoi ne certam doar pentru a ne impaca din nou.
plm…daca imi plac inceputurile?ce pot sa fac?
Pe culmile imginatiei …
acum mult, mult timp… am pornit ca sa descopar cand se fac oamenii mari.
peste tot in jurul meu se sfaramau idei…’ Ce bine era cand eram mic.’ …’Ce mi-ar placea sa mai fiu copil din nou.’…’Ce dor imi este de copilarie.’ si mi-am zis ca imi voi pastra cu grija copilaria ca sa nu fac aceeasi greseala pe care o regreta toata lumea. si am pornit in aceasta calatorie… sa descopar cand si cum copilaria se transforma si se uita… ca sa stiu sa nu o pierd.
drumul meu a trecut prin fata multor chipuri… deasupra multor ochi opaci… prin desisul multor ganduri pierdute…
calatoria mea inca nu s-a sfarsit…
dar cateva lucruri am descoperit.
am descoperit ca oamenii de bunavoie uita de copilarie… este un fel de proces incostient si mut in fata caruia nimeni nu obiecteaza, considerandu-l natural si necesar.
si eu incepusem sa fac parte din acest proces… mi-am dat seama ca ma schimb atunci cand am realizat ca-mi sunt umerii grei de prea multe griji, ca-mi este chipul impietrit de prea putine zambete… si ochii opaci de prea putinele lucruri pe care le priveam cu adevarat… si m-am inspaimantat.
mi-am dat seama cum se fac oamenii mari.
oamenii se fac mari atunci cand inlocuiesc entuziasmul cu frustrare… inlocuiesc libertatea cu reguli… inlocuiesc propria persoana cu compromisul… inlocuiesc deschiderea fata de tot ce este in jur cu o privire inchistata numai spre sine…
dar mi-am mai dat seama
ca daca vrei sa-ti pastrezi copilaria… poti.
am descoperit ca oamenii nu sunt insule… iar ca ochii sa-ti ramana fluizi si stralucitori si transparenti si adanci… ai nevoie de oameni pe masura… ce nu vor intarzia sa apara daca te avanti sincer in visuri…
si mi-am mai dat seama ca cel mai greu lucru intr-o lume de oameni mari este sa devi copil…
sa te fascineze cele mai mici nimicuri…
sa crezi in orice om… sa-i dai sansa sa se priveasca in tine si sa se vada ca ceea ce ar putea fi
sa ierti neconditionat si pentru totdeauna…orice.
sa spui adevarul… oricand.
sa raspunzi bland si atent in orice imprejurare…
sa traiesti pentru tot ce te inconjoara si in ultimul rand pentru tine…
sa visezi atunci cand realitatea bruta iti mutileaza gandurile…
asta inseamna pentru mine a fi copil…
iar eu ma fac mica.
